BINE AI VENIT!

♣♣♣

 

Numele nostru este A.C.C.E.D. în Management, adică:

Asociația Centrul pentru Consultanță, Excelență și Dezvoltare în Management

 

A.C.C.E.D. în Management este o organizație non-guvernamentală (ONG) ce dorește să contribuie la dezvoltarea indivizilor și a societății prin atingerea excelenței, atât la nivel profesional, cât și la nivel personal.

 

Deși încă suntem în etapa de înființare (scriere Statut si acte de constituire, stabilirea unei identități, crearea imaginii, a unui logo, slogan, pagină web și a unei strategii de comunicare, stabilire procedură de dobândire a personalității juridice, etc.), avem o activitate intensă și suntem dornici de a ne exprima creativitatea și de a ne pune în valoare ideile noastre, precum și viziunea asupra a ceea ce înseamnă un cadru profesionalist de dezvoltare în ceea ce privește managementul în general și, de ce nu, atingerea excelenței prin tot ceea ce facem ca indivizi (nu numai pe plan profesional, ci și pe plan personal, în tot ceea ce întreprindem).

 

Credem cu tărie că toate acestea se pot realiza doar dacă urmărim întotdeauna realizarea binelui comun (the greater good!) cu implicare și devotament față de etica și principiile adevărate (nu doar cele din cadrul managementului, ci și cele din viața de zi cu zi – Manage your life well!) și, de asemenea, cu încrederea și optimismul necesar unei atitudini corecte pentru a reuși – atât profesional, cât și personal – să devenim mai înțelepți, mai împliniți, mai liniștiți!...

 

Hai, deci, să împărtășim și să dăruim împreună un sens, vise, atitudini și speranțe și, astfel, să creem premisele necesare pe care se poate dezvolta excelența și să ajutăm la rândul nostru pe ceilalți să se dezvolte și, de ce nu, să atingă la rândul lor excelența în tot ceea ce fac!...

 

Știm, orice început e greu și, prin urmare, orice ajutor e binevenit!...

 

Deci, hai să începem!

Dacă pur și simplu vrei sa ne scrii orice despre tine sau doar să ne cunoaștem, ne poți contacta oricând și chiar ne poți împărtăși din experiența ta. Noi îți vom răspunde în cel mai scurt timp. Te așteptăm să ne cunoaștem. Te așteptăm să dăruim un sens! Te așteptăm în echipă!...

 

Nu știi încă, dar te vom surprinde!...

 

Ne pare bine de cunoștință,

echipa A.C.C.E.D. în Management